Dacă o stradă ar putea povesti, ne-ar spune despre miile de pași care o străbat, despre copiii care merg la școală și despre oamenii care se opresc să schimbe câteva vorbe. Ne-ar spune și despre cei care vin să o îngrijească, înainte ca ziua să se aglomereze sau după ce orașul se mai liniștește.
Aceștia sunt colegii noștri. Îi întâlniți pe străzi și printre blocuri, uneori la volanul autospecialelor, alteori lucrând la pas. Curățenia mecanizată și cea manuală se întâlnesc în munca lor in fiecare zi… strâng deșeurile, mătură și spală, curăță rigolele și mobilierul stradal. În urma lor, strada este pregătită să primească din nou pașii trecătorilor.
Primăvara, după lunile reci, începe curățenia de sezon. Toamna, arborii își lasă frunzele să cadă, iar aleile se acoperă de galben și arămiu. Le adunăm, dar povestea lor nu se termină aici. Prin compostare, frunzele se transformă într-o resursă care îmbogățește solul. Din ceea ce a căzut într-o toamnă, poate crește ceva nou.
Apoi vine iarna. Când zăpada acoperă străzile și trotuarele, echipele pornesc la deszăpezire. Utilajele îndepărtează omătul, iar intervențiile împotriva poleiului ajută la păstrarea unor drumuri sigure. Orașul are nevoie să își continue ziua, chiar și când vremea îi schimbă planurile.
Povestea noastră se petrece pe domeniul public, în spațiile pe care le împărțim cu toții. Dincolo de poarta unei proprietăți private, grija pentru curățenie le revine proprietarilor sau administratorilor.
Și, pentru că strada primește în fiecare zi alți pași, munca noastră începe din nou. Cu oameni și utilaje, în dimineți obișnuite și în nopți cu ninsoare, avem grijă de locul în care se întâlnesc poveștile tuturor.
